Prima pagină   »  Comunicare   »  Comunicate
Comunicate
09.11.2023  
PLANTĂM PENTRU ŢARĂ, PLANTĂM PENTRU VIITOR!
Agenţia „Moldsilva”, cu susţinerea Ministerului Mediului şi a întregii societăţi, dă start, în această sâmbătă, 11 noiembrie, curent, a Campaniei de plantare a arborilor, acţiune desfăşurată sub egida Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu.Programul Național de Împădurire prevede reabilitarea și crearea de păduri noi, pe o suprafață de 145 mii ha, pe parcursul a 10 ani (2023-2032), iar toţi împreună, putem face parte din #generatiapadurii și suntem capabili să lăsăm o moștenire durabilă pentru generațiile viitoare.În acest an Campania de plantare se desfăşoară în perioada lunilor noiembrie-decembrie, iar eforturile principale ale silvicultorilor se materializează prin colaborarea cu Autorităţile Publice Locale, ce dispun de terenuri ce au fost deja prelucrate şi vor fi plantate.Agenţia „Moldsilva” reiterează îndemnul pentru toţi cetăţenii ţării pentru a participa la acţiunile de plantare, iar pentru comoditatea Dumneavoastră şi pentru a afla mai multe detalii despre locațiile de plantare, accesați harta interactivă a campaniei de împădurire - https://www.google.com/maps/d/u/2/viewer...Acolo veți găsi informații detaliate despre toate locațiile de plantare. Fiecare locație este descrisă pe larg, inclusiv cu datele planificate pentru plantări și puteți găsi date de contact ale persoanelor responsabile de procesul de plantare pentru a obține toate informațiile necesare.Aşadar, ne întâlnim sâmbătă, 11 noiembrie 2023, în sectoarele preconizate pentru plantări şi punem temelia pădurilor noi din cele 35 mnl. de puieţi, crescuţi cu grijă de silvicultori pentru această campanie.Împreună suntem o forţă şi împreună suntem #generatiapadurii! Vezi mai puţin
  
31.05.2023  
Diplome pentru elevii cărora le pasă de viitorul ,,verde,,al planetei Pămînt!!!
Reprezentantul ÎS ÎSC ”Sil-Răzeni” a participat astăzi la adunarea solemnă a ”Ultimului sunet” la liceul Teoretic ”Ion Pelivan” din satul Răzeni, r-on Ialoveni. Directorul întreprinderii dl Gheorghe Grosu a transmis mesaj cu sincere felicitării și urării de succese la susținerea examenelor pentru clasele a IX-a și a XII-a. De asemeni au fost înmânate diplome de participare la un grup de elevi din cl.VIII care au contribuit la plantarea copacilor în Unitatea de producere Răzeni-Ialoveni pe o suprafață de 1,2 ha în primăvara anului curent. Procesul de implicare a fost efectuat și cu susținerea nemijlocită a dnei profesoare Svetlana Bivol.Avem o conlucrare bună în mai multe domenii cu Liceul Teoretic ”Ion Pelivan” în frunte cu dna directoare Aliona Baidan .Sperăm în continuare la mai multe acțiuni comune spre educația ecologică a tinerii generații la păstrarea și majorarea suprafețelor fondului forestier al Republicii Moldova.
  
21.04.2023  
Felicitări cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști
Hristos a Înviat!
  
07.11.2022  
5 noiembrie 2022-o zi cu spor pentru al nostru viitor!!!
Pe data de 5 noiembrie 2022 s-au demarat lucrările de înverzire a Plaiului cu genericul,,Plantează-ți viitorul,,.În cadrul ÎS ÎSC,,Sil-Răzeni,,s-au semănat 368 kg de ghindă(de stejar pedunculatși roșu), pe o suprafață de 4,6 ha.S-a făcut o muncă colosală,cu multă dragoste și ardoare,cu eforturi comune ,într-o conlucrare frumoasă cu echipele Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare,Ministerului Mediului,Confederației Naționale a Sindicatelor,Agenției,,Moldsilva,,și Primăriei c.Răzeni,cărora le mulțumim enorm pentru aportul conștiincios.
  
16.09.2022  
Felicitări cu ziua lucrătorului în silvicultură!
Astăzi ca niciodată se pun mari speranțe în ,,viitorul patrimoniului natural,,...Astăzi tot mai mult omul încearcă să se regăsească sufletește și fizic ,mai aproape de frumusețea naturii,de liniștea și farmecele sale,de naturalețea și finețea ei nevinovată... Însă grijile cotidiene generate de mai mulți factori se ciocnesc de aceste mari aspirații și cauzează contrariul... Paradoxal ori altfel noi,silvicultorii avem o sarcină mult prea grea,o responsabilitate mult prea mare :de a o păstra, reînnoi,crește ,îngriji,de a ocroti și de a o transmite la fel de frumoasă,durabilă noilor generații...pe ea Pădurea și tot ce e în conexiune cu ea. Doar prin dorință,perseverență,verticalitate și dragostea mare față de natură și de profesia îmbrățișată,vom purta cu demnitate și mîndrie veșmintele nobile ale acesteia !!! Administrația ÎS ÎSC ,,Sil-Răzeni,, vă dorește ,tuturor colegilor, să treceți cu ușurință peste toate obstacolele apărute de-a lungul timpului,să păstrați calmul și respectul în munca de zi cu zi și mult spor în implimentarea cu ușurință și plăcere a tuturor măsurilor necesare și utile în realizarea scopurilor propuse!!!. Fericire,prosperitate și multă sănătate tuturor!!!Cu drag și respect, Director ÎS ÎSC ,,Sil-Răzeni,, GROSU Gheorghe
  
29.07.2022  
Conferința I de amenajare a pădurilor
poza_4conferina_I.2022.jpg
  
29.07.2022  
Conferința I de amenajarea pădurilor
poza.5conferina_I_de_amenajare.jpg
  
29.07.2022  
Conferința I de amenajare a pădurilor
poza_2conferina_I.2022.jpg
  
29.07.2022  
Conferința I de amenajare a pădurilor
În contextul asigurării îndeplinirii prevederilor ord.141 din 18.04.2020 al Angenției,,Moldsilva,,pe data de 29.07.2022 în cadrul ÎS ÎSC,,Sil-Răzeni,,s-a desfășurat conferința I de amenajare a pădurilor.La conferința dată au participat reprezentanții ICAS , Agenția de Mediu,Agenția ,,Moldsilva,,șeful relații funciare și cadastru Ialoveni,Inspecția pentru protecția mediului Ialoveni și angajații întreprinderii .În cadrul ședinței au fost discutate tema de de proiectare,sarcinile amenajamentului și aspecte privind particularitățile amenajamentului silvic curent al fondului forestier aflat în gestiunea entității silvice.
  
05.07.2022  
Campania de informare ,,Păduri fără de corupție,, în comun cu Centrul Național Anticorupție
Astăzi ,conform planului de acțiuni specificat în ordinul Agenției ,,Moldsilva,, în cadrul ÎS ÎSC ,,Sil-Răzeni,, s-a desfășurat sesiunea de informare ,parte a Campaniei de informare,,Păduri fără corupție,,lansată de Centrul Național Anticorupție în parteneriat cu Ministerul Mediului și Agenția „Moldsilva”.Scopul acesteia este de a crește rata de informare și conștientizare a personalului silvic,cu privire la instrumentele de sesizare a faptelor de corupție(linia anticorupție),în spiritul integrității.Aducem mari mulțumiri reprezentantului CNA,d-lui Grigore Lupașcu pentru o informație amplă ,clară și sperăm într-o colaborare amiabilă pe viitor.
  
22.04.2022  
Campaniea "O PADURE MERITA SA FIE CUNOSCUTA-CURATA SI INGRIJITA ".
Campaniea de salubrizare din cadrul ÎS ÎSC ”Sil-Răzeni”  "O PADURE MERITA SA FIE CUNOSCUTA-CURATA SI INGRIJITA " de comun cu IPM Ialoveni și locuitorii satului Răzeni am executat salubrizarea fondului forestiet din preajma traseului M3 (Chișinău -Cimișlia).
  
21.04.2022  
Companiea de plantare din cadrul ÎS ÎSC ”Sil-Răzeni”
Angajații întreprinderii ÎS ÎSC ”Sil –Răzeni” începând cu data de 21 martie 2022 zilnic aduc aportul la reîmpădurirea suprafețelor degradate din fondul forestier gestionat. La data de 19.04.2022 în cadrul Unității de Producție Răzeni-Cărbuna a fost plantate două subparcele cu suprafața totală de 2,5 ha unde au fost sădiți 12000 mii puieți de specia stejar pedunculat.În același timp eforturile angajaților din cadrul Întreprinderii sunt orientate spre a îndeplini și supraîndeplini cu succes planul la compartimentul regenerarea pădurii.
  
24.03.2022  
Monitorizarea faunei cinegetice.
Administrația Întreprinderii ÎS ÎSC ”Sil-Răzeni” ține să informeze societatea că pe teritoriul fondului forestier gestionat au fost observate de către lucrătorii silvici mai multe haite de lupi a câte (3-5 exemplare) în urma acțiunilor de monitorizare a răpitorilor au fost obținute dovezi (poze, video) unice în Republica Moldova care demonstrează prezența acestor exemplare în fondul forestier gestionat. Administrația Întreprinderii vine cu un apel către populație de a asigura protejarea animalelor domestice pe timp noapte cât și de zi pentru evitarea tuturor pagubelor cauzate de către răpitori sus menționați.
  
22.02.2022  
Lucrările silvotehnice preconizate în trimestrul I din cadrul ÎS ÎSC ”Sil-Răzeni”
În baza  Ordinului nr. 51 din 14 februarie 2022  ”Cu privire la aprobarea tăierilor pentru anul 2022 și a Autorizației pentru tăierile în fondul forestier a Ministerului Mediului nr. P-1713/2022 și ținând cont de prevederile ordinului  nr. 18-P din 14
  
15.11.2021  
Planteazăți-viitorul.
În data de 13 noiembrie în cadrul Întreprinderii de Stat ”Întreprinderea Silvocinegetică Sil-răzeni” a fost lansat oficial campania de împădurire a plaiului cu generecul ”Planteazăți-viitorul” 2021. Întreprinderea Silvică a primit o mînă de ajutor din partea Procuraturii Generale la executarea lucrărilor de regenerare în cadrul Unității de Producție Răzeni-Ialoveni Trupul de Pădure Molești-Răzeni Unitatea amenagistică 3 H cu suprafața de 0,7 ha unde au fost plantați puieți de stejar pedunculat în număr de 3.333 buc. Angajații întreprinderii silvice sunt foarte recunoscătorii pentru ajutorul acordat de către angajații Procuraturii Generale, aportul adus fondului forestier și în general mediului înconjurător este valoros, ”Mulțumim pentru o colaborarea fructuoasă ”
  
10.11.2021  
Președinta Maia Sandu îndeamnă tinerii din țară să se alăture Campaniei naționale de înverzire a plaiului
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îndeamnă tinerii să se alăture Campaniei naționale de înverzire a plaiului, care începe pe 13 noiembrie. Șefa statului a expediat un mesaj în acest sens, adresat consiliilor elevilor și consiliilor studențești din toată țara.Pentru a se alătura campaniei de înverzire, tinerii vor contacta primăria pentru a afla unde și când vor fi organizate acțiunile de înverzire în localitatea lor și pot ieși la plantat puieți alături de prieteni și familie, colegi și profesori. Pentru a vedea subiectul accesați pagina Președinta Maia Sandu îndeamnă tinerii din țară să se alăture Campaniei naționale de înverzire a plaiului
  
1 2 »»